Cursurile Liceului German din Arad, unde 40 de copii au ajuns la spital, suspendate joi și vineri

Cursurile Liceului German din Arad, unde 40 de copii au ajuns la spital, suspendate joi și vineri
Publicat: 15/01/2020, 17:58

Purtătorul de cuvânt al ISJ Arad, Laura Nădăban a declarat, miercuri, corespondentului Mediafax că vineri va avea loc o reevaluare a situației pentru a se decide reluarea cursurilor.

„În ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Arad s-a hotărât să rămână suspendate cursurile la Liceul German și joi și vineri, iar vineri se va reevalua situația pentru a se vedea dacă se vor relua luni. Acțiunile de curățenie vor continua în aceste zile”, a spus Nădăban.

Cursurile de la Liceul Teoretic „Adam Muller Guttenbrunn” din Arad au fost suspendate, în urma unei dezinsecții și deratizări cu probleme.

40 de elevi au ajuns până marți dimineața la Spitalul din Arad cu iritații ale pielii, ochilor și cu dureri abdominale. Potrivit reprezentanților Prefecturii Arad, 14 copii au fost internați.

Inspectoratul de Politie Județean Arad face arată că polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi si Substanțe Periculoase au fost sesizați, luni seara, că la Spitalul Clinic Județean Arad – UPU s-au prezentat mai mulți elevi ai Liceului Teoretic „Adam Muller Guttenbrunn” care prezentau prurit și edeme la nivelul fetei si al ochilor, greață si vărsături.

Conform celor declarate, acestea ar fi survenit în urma unor activități de dezinsecție și dezinfecție, care au avut loc la școală.

„În urma primelor verificări s-a stabilit o legătură directă între starea elevilor si dezinsecția/dezinfecția efectuată în incinta liceului, la data de 10 ianuarie 2020, de către o societate comercială cu sediul în Deva, județul Hunedoara. În urma cercetărilor efectuate și a mijloacelor de probă administrate din acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: vătămare corporală din culpă, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și trafic de produse sau substanțe toxice”, anunță Poliția.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Cum arată apartamentul de 2460 de metri pătrați al lui Ion Țiriac. Detaliile din interior...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
Povestea emoționantă a lui Patrocle, câinele căutat de toată România. Este căutat cu disperare de...
I-a turnat zilnic soțului înălbitor în cafea. Ce s-a întâmplat cu bărbatul la scurt timp:...
La ce salariu visează o angajată care ia acum minimul pe economie. "În mână, fără...
Descoperirea secolului! Breaking news!
O filipineză care locuiește în România a dezvăluit motivul pentru care îi place țara noastră:...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Marele actor al României s-a stins mult prea devreme. Drum lin, maestre!
Locul de muncă plătit regește, cu până la 100.000 dolari pe an. Ce trebuie să...
Ireal cât au ajuns să coste sicriele și locurile de veci în 2024
Răspunsul Gabrielei Cristea pentru urmăritorii care îi spun că fetele ei nu sunt aranjate întotdeauna:...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Witold Pilecki, spionul polonez de la Auschwitz
×